31

VIDEO Cristea, impresionat de Craiova: ‘Universitatea are suporteri fanatici!’



  • Andrei Cristea a reusit sa inscrie primul gol in primul meci pentru Universitatea Craiova
  • Atacantul ramane prudent in declaratii si nu se hazardeaza sa promita un numar de goluri inscrise la reluarea sezonului
  • Cristea stie la ce echipa a venit si mai ales cunoaste suporterii pe care ii catalogheaza drept ‘fanatici’, intr-un sens apreciativ ,desigur



Andrei Cristea (34 de ani) a marcat primul sau gol in tricoul celor de la Craiova. Varful, care a fost dorit si de Gigi Becali, la FCSB, a marcat un gol superb la prima aparitie in tricoul oltenilor. In amicalul castigat cu 2-1 contra celor de la Adana Demirspor (locul 9 din liga a doua din Turcia), Cristea a punctat in minutul 11, dupa o actiune personala de mare efect.

“Ma bucur ca incet ma integrez in grupul acestei mari echipe. Totusi, este un inceput, suntem doar in perioada de pregatire. Avem mult de acumulat, rezultatele din amicale nu sunt foarte importante. Sunt obisnuit in alb-albastru, la Poli Iasi am jucat la fel. Trebuie sa recunoastem ca Universitatea Craiova este o echipa mare, o echipa adulata, cu suporteri fanatici”, a spus Andrei Cristea dupa ce a marcat primul gol in tricoul Craiovei.



Andrei Cristea are cuvinte de lauda la adresa actualei sale echipe, pe care o considera una dintre cele mai mari din istoria fotbalului romanesc. In trecut, Cristea a mai evoluat si in tricoul Stelei si al celor de la Dinamo.

“Este o carte de vizita frumoasa pentru orice fotbalist, sunt cele mai mari echipe din fotbalul romanesc. Am reusit sa inscriu pentru ele. Sunt in fata unei provocari imense pentru mine, vreau sa imi fac datoria pentru aceasta echipa. Limba fotbalului este universala, asa ca integrarea mea este usoara. Nu as vrea sa vorbesc despre obiective marete, noi incercam sa ne adunam, sa fim in forma maxima si probabil ca dupa fiecare partida ne vom da seama unde ne vom afla. Niciodata in cariera mea nu am promis un numar de goluri”, a declarat Cristea, care a fost de doua ori campion al Romaniei cu Steaua, iar la Dinamo a cucerit Supercupa Romaniei si titlul de golgheter al Ligii 1.

Atacantul Craiovei considera ca este prea devreme pentru a se gandi la retragere. ”Este prea devreme (n.r. – sa se retraga), sunt motivat, ma simt foarte bine din toate punctele de vedere, multumesc clubului pentru increderea pe care mi-a acordat-o.”

Andrei Cristea se aflla in cantonament cu Craiova. Urmatorul meci al oltenilor va avea loc sambata, cu Vorskla Poltava din Ucraina.



There are no comments

Add yours