ilie balaci

Ilie Balaci a primit vesti foarte proaste! Care e situatia sa



  • Ilie Balaci nu mai este antrenorul echipei Al-Suwaiq
  • El a dus echipa pe primul loc, la distanta de 4 puncte de principala urmaritoare
  • In ultimele 7 meciuri oficiale, Balaci nu a a pierdut niciodata si a inregistrat doar doua remize




Ilie Balaci, fostul mare jucător al Universității Craiova, s-a despărțit de formația pe care o antrena în țările arabe, deși era lider în prima ligă. Balaci o antrena Al-Suwaiq, echipa care avea un avans de 4 puncte fata de Al-Shabab, principala urmaritoare în prima liga a Omanului.

Balaci antrena în Oman din iulie 2017, dar și-a reziliat brusc înțelegerea cu arabii, după cum anunță Gazeta Sporturilor, în urma unor mai multe divergențe cu conducerea. În ultimele 7 partide disputate în toate competițiile, Al Suwaiq a remizat de două ori și a pierdut restul întâlnirilor, una dintre cele două remize fiind înregistrată în campionat.

Balaci a și plecat din Oman, iar duminică a fost văzut în Craiova, pentru a aduce un omagiu fostului său coleg de la Craiova Maxima, Nicolae Tilihoi, care a încetat din viață în aceeași zi, la doar 61 de ani.

„Minunea Blondă”, aşa cum era alintat Ilie Balaci în timpul carierei de fotbalist, are o foarte bună reputație în țările arabe, bifând în cariera sa multiple trofee, precum Liga Campionilor Asiei, Cupa Golfului, campionatele Tunisiei, Marocului, Arabiei Saudite și Emiratelor Arabe Unite.




There are no comments

Add yours